Alexandru Paleologu devenise in ultimii ani un fel de guru pentru publicul larg: o postura care poate il magulea, dar nu i se potrivea catusi de putin. Si aceasta fiindca sub aparenta de relaxare a interventiilor si "incercarilor" sale scripturale exista aproape intotdeauna o meditatie concentrata, orientata deopotriva spre esenta si particularitatile formale ale fenomenelor culturale.
Usurinta cu care eseistul trece dintr-un plan in altul si facilitatea formularii se pastreaza de la prima la ultima lui carte, insa ele nu reprezinta valori de compensatie ori substitutie: o cursivitate care sa suplineasca diluarea continuturilor. Lejeritatea nu inseamna, la el, neseriozitate.
De fapt, autorul scrie intr-o maniera mai libera despre lucruri realmente importante, punandu-si o masca a relaxarii pentru a nu parea grav si antipatic. In Spiritul si literaa, nu vom gasi nici un fragmentel in care eseistul sa se ocupe de fleacuri. Pana si "suvenirele" bucurestene de secol 19, cronicile lui Frederic Dame, vodevilul si melodrama sunt luate in seama, privite cu atentie, considerate cu seriozitate. "Sa nu denigram melodrama", scrie, de pilda, neted Al. Paleologu, vazand-o ca "o esenta de mare teatru".
Nu-l putem insa considera un postmodern avant la lettre, care, mizand pe deconstructie, sa reabiliteze genurile si realizarile estetice minore. Alexandru Paleologu are fibra de moralist, de contemplator cu stil al umanitatii canonice, al caracterelor si expresiilor artistice. Portretul facut lui Andre Maurois, pe acest contur, e un foarte bun autoportret: "Portretele istorice ale lui Maurois sunt evocari in care imaginatia nu se hazardeaza fara de raspundere; autorul lor e un spirit format in buna traditie a moralistilor francezi, pentru care cunoasterea caracterelor si societatii, a pasiunilor si ideilor este un exercitiu, o tehnica a luciditatii. Masura si '
