Polemicile aparute zilele acestea pe marginea noului roman al lui Salman Rushdie, "The Enchantress of Florence" (Vrajitoarea din Florenta, ed. Jonathan Cape) nu fac decat sa intareasca statura literara a scriitorului indo-britanic care se inspira inca o data din istorie, amestecand rase, religii si imperii, pentru a propune prin intermediul unor vise si mituri din traditii diferite, noi sperante de reinnoire. Considerat de unii critici un adevarat roman istoric, presarat cu o foarte bogata, poate chiar exagerata, bibliografie, de altii o capodopera demna de Ariosto si Tasso, de altii o carte plina de banalitati si inexactitati ("cea mai proasta opera a lui Rushdie", decreteaza Sunday Times), "Vrajitoarea din Florenta" este in realitate un roman intre istorie si inventie imaginara, un amalgam de nebunii si vraji care dezbate din nou tema cea mai draga autorului, visul unei punti imaginare care sa lege Estul de Vest pentru a inlatura rivalitatile si neintelegerile dintre Orient si Occident, noteaza autorul articolului din cotidianul Il Giornale. "Am inventat o poveste care reuneste India imperiului marilor Moguli cu Florenta din perioada Renasterii", a declarat autorul. Cu imaginatia sa baroca, el a revenit pe subcontinentul indian pentru a se misca in zig-zag intre Moguli si Florenta familiei Medici, pentru a sublinia, intre altele, faptul ca spiritul renascentist, cu conversatia sa filosofica si culturala, nu a vizat doar Italia, ci si curtile mogul, otomane si persane. Pe de o parte avem o Florenta din epoca printului Lorenzo Magnificul cu cetateanul sau celebru pentru realismul sau cinic si pesimist, Niccolo Machiavelli, iar pe de alta cel mai mare imparat mogul, Akbar, fondatorul oniricului palat din Sikri Fatehpur, din care a domnit asupra nordului Indiei in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Daca Rushdie exceleaza in recrearea lumii pierdute a Mogulilor si