Suntem oameni obisnuiti si mancam iluzii. As spune pe paine, dar nu toti mancam paine. Mancam iluzii ca sa traim. Mancam iluzii dimineata si la pranz, seara suntem prea obositi sa mai vrem ceva. Iluziile nu ne platesc intretinerea, apa sau curentul, nici tigarile si nici cafeaua. Iluziile nu se duc la facultate sau la munca in locul nostru si nici nu ne platesc chirie ca locuiesc in mintea noastra.
Suntem oameni si mancam iluzii pentru ca sunt usor de ingurgitat. N-am vazut sa scrie pe ele "dauneaza grav sanatatii", "fumul de iluzie contine benzen, mitrozamine, formaldehida si cianuri" sau "iluziile pot sa ucida", asa ca mergem pe premisa ca ceea ce nu stim nu ne poate face rau. Iluziile se pot administra si fara prescriptie medicala, dar mai intai ar fi recomandat sa citim indicatiile din prospect ca apoi sa nu cautam tapul ispasitor.
Iluziile nu ne fac curatenie in camera si nu sunt umarul cu imprumut pe care sa plangem atunci cand lumea o ia cu josul in sus, anormal in ziua de zi. Iluziile nu ne dau cu capul de pereti atunci cand ar trebui sa ne trezim la realitate si nici nu se bucura odata cu noi atunci cand lumea revine, macar pentru o secunda, cu josul in sus.
Iluziile sunt niste draci alcoolici ai sticlei cu bule in care traim. Lumea lor nu e reala. Sunt ca niste iele ce ne atrag in cioburile blestemate ale visarii, intr-un cerc unde totul e posibil. Iluziile sunt propria realitate, realitate ce nu are nimic in comun cu viata morbida de pe trotuar, scena unde absolut orice este calcat in picioare de bocancii cei mai curati. Macar daca ar fi murdari, am stii o treaba.
Cream personalitati si vrem sa credem ca oamenii sunt asa cum ni i-am inchipuit noi. Ca omul in carne si oase n-are de-a face cu o minte bolnava, e alta poveste. Cream scenarii ce sunt din alt film si traim in minciuni de moment. Am putea sa mai omo
