V-aţi pierdut cheia. Intraţi în panică: ce faceţi, cum intraţi în casă? Relaxaţi-vă. Acesta este lucrul infim pe care l-aţi fi putut pierde. Gîndiţi-vă că ieri tocmai aţi pierdutmomentul cînd mama vă povestea că o doare piciorul, clipa cînd mătuşa v-a sunat să vă spună că v-a pregătit prăjitura cu caise şi trei minute ale unei melodii preferate. Vi s-au părut toate plictisitoare şi neimportante. Iar alaltăieri aţi pierdut o superbă zi de primăvară.

V-aţi pierdut cheia. Intraţi în panică: ce faceţi, cum intraţi în casă? Relaxaţi-vă. Acesta este lucrul infim pe care l-aţi fi putut pierde. Gîndiţi-vă că ieri tocmai aţi pierdutmomentul cînd mama vă povestea că o doare piciorul, clipa cînd mătuşa v-a sunat să vă spună că v-a pregătit prăjitura cu caise şi trei minute ale unei melodii preferate. Vi s-au părut toate plictisitoare şi neimportante. Iar alaltăieri aţi pierdut o superbă zi de primăvară. Să nu mai vorbim despre răsăriturile, apusurile, zăpezile, mugurii, florile, gustul unei cafele într-un aeroport de-aiurea, bătaia unei inimi, o strîngere de mînă, o invitaţie la dans, lacrima din ochii oamenilor dragi, cuvintele frumoase, gesturile de afecţiune, un nor, o carte bună, un film bun, chiar şi o zi de 13. Pierdute toate în favoarea, să zicem, a unei pene de curent sau a unei opriri temporare de apă caldă. Rezumatul tuturor acestor “lucruri” pierdute poate dura mai puţin de cinci minute, iar după aceea vă veţi găsi cu siguranţă cheia. Veţi deschide uşa casei şi bineînţeles că veţi pierde mirosul acela de întîmpinare alfiecărei case. Dar ce mai contează încă un “lucru” pierdut, atîta vreme cît v-aţi găsit cheia. Lucrurile acelea trec în fracţiune de secundă la compartimentul “obiecte pierdute” al creierului.

Probabil n-ar trebui să mai fim atît de încrîncenaţi. Probabil ar trebui să fim doar spectatori, dar există şi aici o încrîncenare