Contrabanda cu ţigări ieftine devenise tot mai dificilă de cînd se luaseră măsuri ieşite din comun pentru a o contracara. Astfel, după trecerea graniţei, trenul era ocupat, de la un capăt la celălalt, de Poliţia Militară, însoţită de cîini gradaţi, de la maiori în sus. Se închideau uşile, ferestrele, se trăgeau perdelele şi se verificau toaletele, tavanele, podelele, becurile şi, mai ales, scrumierele întoarse cu gura-n jos.

Contrabanda cu ţigări ieftine devenise tot mai dificilă de cînd se luaseră măsuri ieşite din comun pentru a o contracara. Astfel, după trecerea graniţei, trenul era ocupat, de la un capăt la celălalt, de Poliţia Militară, însoţită de cîini gradaţi, de la maiori în sus. Se închideau uşile, ferestrele, se trăgeau perdelele şi se verificau toaletele, tavanele, podelele, becurile şi, mai ales, scrumierele întoarse cu gura-n jos. La uşi se postau totuşi sergenţi majori cu grenade antitanc. Pe acoperiş luau loc, în poziţie de tragere, lunetişti, iar din metru în metru, pe culoare, se înfigeau, răscrăcănaţi, inşi mascaţi, înarmaţi cu mitraliere antigherilă. După trecerea graniţei, prima staţie urma la vreun sfert de oră de mers. Puţin, extrem de puţin, pentru a asigura un control pînă-n pînzele albe.

Astfel că prima staţie după trecerea graniţei fu desfiinţată. Pe panoul care o anunţa fusese lipită o bandă albă, pe care scria, cu litere negre: Staţie desfiinţată din motive de siguranţă naţională. Şi cît timp trenul gonea (mecanicii primiseră dispoziţie să vîre viteză cît mai mare, pentru a face imposibil săritul din mers), echipe complexe, alcătuite din vameşi poliţişti cu cîini, specialişti în psihologia pitirii unui obiect pentru a nu fi descoperit de autorităţi, translatori din mai multe limbi, ba chiar şi clarvăzătoare, luau la purecat vagon cu vagon, compartiment cu compartiment. Nu le scăpa nimic. Nici măcar lanţul de tras apa l