Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţăturile unei găini către puişorii ei

Publicat in Jurnalul, marți 15 aprilie 2008 ·

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Ei, dragii mei puişori, a venit şi vremea să ştiţi cine suntem şi ce vrem. Viaţa e scurtă, azi eşti ou şi mîine eşti broiler în galantar. Nouă, găinilor şi puilor de Călăraşi, nu ne e indiferent dacă ajungem ciorbă de potroace sau aripioare picante. Avem mîndria noastră, avem un trecut şi un nume.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Ei, dragii mei puişori, a venit şi vremea să ştiţi cine suntem şi ce vrem. Viaţa e scurtă, azi eşti ou şi mîine eşti broiler în galantar. Nouă, găinilor şi puilor de Călăraşi, nu ne e indiferent dacă ajungem ciorbă de potroace sau aripioare picante. Avem mîndria noastră, avem un trecut şi un nume.

Una e să vezi lumina zilei într-o fermă din Ialomiţa şi alta să nu te cheme în nici un fel, să n-ai afişe în metrou, ciocul tău să nu apară pe pungi şi la televiziune. Voi, iubiţii mei, trebuie să creşteţi mari şi pufoşi la carne, să ştie omul pe ce dă banul. Să fiţi lăudaţi, cînd sunteţi scoşi din cuptor, să fiţi numai pulpe şi piept, nu gîturi şi ghiare. Cine nu papă tot ce ne pune nenea îngrijitorul în troacă, rămîne mic şi sfrijit. Şi, în loc să fie dus la piaţă, să vadă lumea, să se bucure de viaţă, ajunge făină de oase în cine ştie care avicolă din Gheorghieni. Păi, de asta mi-am rupt eu fundul ouîndu-vă, ca să nu mă bucur de voi, să vă văd mari şi graşi? De asta mi-am sacrificat cariera şi v-am crescut fără cocoş, ca să fiţi îndărătnici şi să nu vă luaţi E-urile, cum vi le dă tante agentul sanitar? Vreţi să mor de ruşine, cînd mă uit cum pleacă puii altora la abator cu două, trei zile mai devreme decît e în grafic, iar voi nu faceţi greutatea?

Ţineţi minte ce vă zice mama: nimeni nu s-a născut friptură. Trebuie să fiţi cuminţi şi silitori, să ascultaţi ce vă învaţă găina bătrînă, să vă feriţi de anturaje proaste. Un pui de curte n-o să vă fie niciodată un exemplu dem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Euro 2024: Portugalia, în sferturi, după ce a trecut de Slovenia, scor 3-0 la lovituri de departajare. Diogo Costa a apărat trei penaltiuri

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins luni seara, la lovituri de departajare, scor 3-0, formaţia Sloveniei, în optimile Euro 2024, într-un meci disputat la Frankfurt. Portugalia s-a calificat în sferturi, unde va înfrunta Franţa. Portugalia a domi

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 10 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 9 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Mircea Geoană răspunde acuzațiilor de plagiat a tezei de doctorat

Info Est acum 10 ore
„Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public d

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 7 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 7 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Vremea

București
acum

23°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/31°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

19°/35°
mie.

15°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/28°