Intr-un clasament european al puterii de cumparare, ne batem cu bulgarii pentru ultimul loc. Explicatia faptului ca avem salarii la minime-record trebuie cautata in prabusirea economiei de comanda, in incompetenta guvernelor din ultimul deceniu al secolului trecut, care nu au inteles clar cum functioneaza economia globala, si in fraul liber dat lacomiei, in toate domeniile. Chiar si in dispretul fata de carte si cultura sta o explicatie a saraciei. Dispret in care ne balacim inca. Timp de zece ani, Romania n-a avut bani si ne-am invartit intr-un cerc vicios. Nu s-au facut investitii straine deoarece tara era saraca si extrem de corupta.

Cehia, Ungaria, Polonia s-au miscat cu mai multa gratie si economiile lor, care au atras masiv investitii straine, au sustinut cresteri salariale masive. Istoria economiei Romaniei va retine ca punct de inflexiune, de unde s-a prabusit totul, doua momente care nu par a avea legatura cu banii: investitiile si costurile. Aproape nu mai conteaza daca mineriadele au fost inainte de primul racnet "Noi nu ne vindem tara!". Efectul a fost alungarea investitiilor straine, cu profunde consecinte atat asupra intregii economii, cat si – as indrazni sa spun – asupra sistemului legislativ. Politicieni de toate culorile s-au infratit in afaceri si au mers pana la a slefui legi care sa le sustina orice interes. E treaba teoreticienilor sa gaseasca radacinile problemelor, pentru a nu risca sa le repetam.

Cred insa ca ne aflam, in acest an electoral, in fata celei de-a saptea "mineriade", a luptei sindicale sistematic organizate astfel incat parem a avea saptamana si greva ei. Nu cred ca romanii trebuie sa accepte in continuare salarii cu care poti supravietui in Bangladesh, ca acolo nu e factura la incalzire, iar mancarea e mai ieftina. Cred insa ca harjoneala cu marii investitori, care a inceput in aceasta primavara, a