Est-europenii, cu doar 700 de oameni pregătiţi în domeniu, mai au un drum lung de parcurs până la a deveni profesionişti veritabili în această nouă ocupaţie. România se anunţă a fi o piaţă atractivă, a cărei valoare se dublează la fiecare semestru. Europenii au importat coachingul din America, prin anii ‘80 ai secolului trecut. Astăzi, coachingul european se diferenţiază mult nu numai faţă de modelul originar, ci şi la nivelul ţărilor UE, datorită combina
Est-europenii, cu doar 700 de oameni pregătiţi în domeniu, mai au un drum lung de parcurs până la a deveni profesionişti veritabili în această nouă ocupaţie. România se anunţă a fi o piaţă atractivă, a cărei valoare se dublează la fiecare semestru.
Europenii au importat coachingul din America, prin anii ‘80 ai secolului trecut. Astăzi, coachingul european se diferenţiază mult nu numai faţă de modelul originar, ci şi la nivelul ţărilor UE, datorită combinaţiilor făcute între sistemul nord- american şi cel asiatic. Dacă în SUA metoda de abordare a coachingului este extrem de individualistă, axată pe puterea fiecărei persoane de a-şi construi propriul viitor, în Asia, prin contrast, predominant este colectivismul. Orientarea asiatică vizează auto- definirea individului în cadrul grupului de care aparţine. Modelul european de coaching se situează la intersecţia celor două curente, american şi asiatic. Atenţia este centrată pe puterea individuală, dar în contextul unei gândiri integrate cu sistemul social, astfel încât interesele colective să se bucure constant de atenţie. În timp ce metodele americane de coaching se bazează pe comunicare şi deschidere, europenii preferă combinaţia cu stilul indirect de abordare al asiaticilor. În America, a avea un coach este expresia unui anumit statut. În Asia, în schimb, coachingul este privit, mai degrabă, ca o modalitate de corectare