Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brigitte Bardot, judecată pentru rasism

Publicat in Gandul, joi 17 aprilie 2008 ·

Deşi e o înverşunată apărătoare a animalelor, nu la fel de îngăduitoare se arată când e vorba chiar de semenii săi. Aşa se face că fostul sex-simbol al Franţei, acum în vârstă de 73 de ani, a ajuns chiar în faţa judecătorului, din cauza unor acuzaţii de rasism. Este a cincea oară când Bardot este învinuită de incitare la rasism, de data asta fiindu-i puse în cârcă insulte la adresa musulmanilor. Brigitte a declarat că islamiştii „distrug Franţa”, ceea i-a determinat pe procurori să ceară condamnarea ei la două luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 15.000 de euro. Actriţa a mai avut de plătit, din 1997 încoace, alte patru amenzi, pentru acte similare. Sumele au variat între 1.500 şi 5.00 de euro. De data aceasta, s-a cerut înăsprirea pedepsei, iar procurorul a declarat că a obosit s-o tot acuze pe Bardot.

Vedeta nu s-a prezentat la proces, din cauza stării precare de sănătate. Sentinţa urmează să fie dată peste câteva săptămâni. Franţa are o comunitate musulmană care numără 5 milioane de persoane, adică 8 procente din întreaga populaţie. Este cea mai numeroasă minoritate musulmană din Europa. Probabil că numărul mare al celor care împărtăşesc această credinţă pe teritoriu francez a îngrijorat-o pe fosta stea de cinema. „M-am săturat să fiu la cheremul acestei populaţii, care ne distruge pe noi şi ne distruge ţara, impunându-ne punctul ei de vedere”, a sunat, recent, declaraţia deloc prietenoasă a lui Bardot. Anterior, Brigitte mai opinase că Franţa a fost invadată de „ucigaşii de oi” musulmani şi a publicat o carte în care îi ataca pe homosexuali, imigranţi şi şomeri, deplângând „islamizarea” Franţei. (D.P.)

Deşi e o înverşunată apărătoare a animalelor, nu la fel de îngăduitoare se arată când e vorba chiar de semenii săi. Aşa se face că fostul sex-simbol al Franţei, acum în vârstă de 73 de ani, a ajuns chiar în faţa judecătorului, din cauza un

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 51 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 42 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 58 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 3 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°