Traim intr-un "asamblaj masinic de dorinta" (Gilles Deleuze), tremurind agonic in mantaua noastra de carne si credem ca evolutia inseamna comoditate, depresurizare si comuniune sociala, picnicuri fastuoase in sinul familiei si reality show-uri lacrimogene, ce ar trebui sa ne convinga ca dracul nu-i chiar atit de negru. Pendulam ca niste Hopa-Mitica, varianta hardcore, intre ironia deconstructivista a lui Woody Allen si retorica ridurilor inflamate dintr-o soap opera vazuta prin ochii unei eroine a muncii casnice. Nu-i nimic nou sub soare! Soarele rasare. Apoi soarele apune, iar noi ne iubim ca subterfugiu normativ, zimbind ca niste paiate cu puteri cameleonice. Sintem avortonii intransigenti ai propriei noastre capodopere: DEVENIREA ISTORICA. Devenirea istorica pe coloane de fum in asamblajul nostru masinic de dorinta, in care artistul, n-e-b-u-n-u-l frivol prin excelenta si reducere la absurd sociogonic, trebuie sa detina functia unei metrese placide in serviciul trocului cultural. Asta au vrut si serafimii cu steluta rosie in frunte, asta vor si noii cerberi ai lumpen americanismului.
Dar sa nu idealizam in van. Intotdeauna am trait intr-un asamblaj masinic al dorintei, iar vointa launtrica s-a aflat intotdeauna intr-o imposibilitate de manifestare in interiorul acestui asamblaj, asfixiata de-o alta vointa, una sistematizata, una de conservare. Asta ne transmite Istoria. Asta pare sa ne transmita si tinarul si talentatul grafician scotian, Stuart Murray, prin vocile subiectilor caricaturizati ai desenelor sale, care aduc aminte, prin stilul de concepere grafica, de arhicunoscutul duo dinamic din Epoca MTV: "sociologii" Beavis & Butthead, exponentii fenomenologiei "fuck!".
Pentru Stuart Murray, limbajul artistic, in individualitatea lui simbologica, se constituie intr-un interesant mixaj de regie taciturna si disidenta redirectionata. In concep