RADU PARASCHIVESCU: "M-am întrebat mult timp care e utilitatea vagoanelor de business din trenuri".

Nu atât cui sunt destinate, cât mai ales de ce apelează atât de puţină lume la ele. Oricât de scumpe ar fi biletele, investiţia nu pare să se amortizeze. Pasageri puţintisimi, grad de ocupare microscopic. Vălul mi s-a luat de pe ochi la sfârşitul săptămânii trecute, când mi-am îngăduit luxul unei călătorii „la business“ de la Timişoara la Bucureşti. Am ales această variantă atras tocmai de liniştea promisă de un vagon în care probabilitatea eventualei companii era minusculă. Aveam de lucru, aşa că ştiam cu precizie ce voiam să cumpăr odată cu biletul - nu lux, ci tăcere. Însă n-a trecut mult de la plecare şi am verificat pe propria piele valabilitatea unei vorbe a lui John Lennon: „Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă cât timp eşti ocupat cu făcutul altor planuri“.

Pe la jumătatea distanţei dintre Lugoj şi Caransebeş, înainte de opt dimineaţa, am descoperit adevăratul rost al vagonului de business. Era locul unde se strângeau controlorii, însoţiţi de o parte din personalul de la vagonul-restaurant. Faptul în sine nu are nimic condamnabil - în fond, şi dumnealor trebuie să stea undeva când nu perforează bilete şi nu încasează atenţii de la blatişti. Partea proastă a fost că instalarea lor în vagonul de business s-a făcut cu asprimea şi gălăgia unei armate de ocupaţie. Patru bărbaţi în uniformă au dat buzna în vagon şi l-au luat în stăpânire cu semeţia zgomotoasă a celui care vrea să arate că e la el acasă. Atenţi la detalii, ei şi-au dat seama că vagonul trebuie colonizat judicios şi egal, motiv pentru care fiecare membru al cvartetului şi-a luat un punct cardinal, s-a instalat în consecinţă şi a început să turuie.

Prins la mijloc, am încercat fără succes să-mi văd de hârtiile şi de cartea pe care mi le întinsesem sub ochi. Controlorii vo