Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final fără Golanski?

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 21 aprilie 2008 ·

Polonezul s-a accidentat la tendon în meciul cu Oţelul, va face azi un RMN şi riscă să nu mai poată juca în acest sezon.

Meciul şi accidentarea pentru Steaua. După partida de la Galaţi, Lăcătuş e aproape de a-l pierde pe Pawel Golanski, unul dintre cei mai importanţi jucători în 2008. Polo­ne­zul s-a accidentat încă din finalul primei reprize, dar a continuat să joace. În minutul 68 însă, a solicitat schimbare şi a plecat la cabine şchiopătînd.

Primul diagnostic nu e unul care să-i liniştească pe oficialii Ste­lei. “Are probleme la tendon”, a spus ieri Adrian Ilie. Golanski va efec­tua azi un RMN, care va pre­zen­ta exact natura accidentării. “Mai grav e că Pawel s-a plîns doctorului că simţea dureri cînd făcea sprin­turi, ceea ce ar însemna că ar avea o leziune la tendon”, a continuat Ilie.

Dacă acest diagnostic se va confirma, atunci fundaşul dreapta va rata toate cele 4 etape pe care Steaua le mai are de disputat. Oricum, cert este că nu va putea evolua mîine seară, cu Poli Timişoara. El nu s-a antrenat ieri deloc cu echipa şi nu va face parte din lotul de 18.

11 meciuri din 11 posibile a jucat Golanski în 2008, toate ca titular. La fel ca el sînt doar Zapata, Mendoza şi Pepe Moreno

Pierde şi Euro?

Accidentarea lui Golanski i-ar putea produce acestuia o mare dezamăgire, şi anume absenţa de la turneul final al Campionatului European. Săptămîna trecută, selecţionerul Poloniei, olandezul Leo Beenhacker, l-a inclus pe stelist în lotul lărgit de 30 de jucători, din care îi va alege pe cei 23 cu care va merge în Austria şi Elveţia.

Mereu schimbat

Golanski a avut şi în turul campionatului accidentări din cauza cărora a ratat nu mai puţin de 10 meciuri în Liga I, Liga Campionilor şi Cupa Timişoreana. Chiar dacă în iarnă a efectuat întreaga perioadă de pregătire, el n-a scăpat întru to­tul de problemele m

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

VIDEO Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, pe micile ecrane înainte de Crăciun. Unde și când va fi difuzat

HotNews acum 28 minute
„Anul nou care n-a fost”, un film regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe TVR 1. Lungmetrajul este difuzat simulcast pe TVR Internaţional şi TVR Mol

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria din cauza incertitudinii. Ucraina i-ar putea lua locul

G4Media acum 41 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de Reuters, în t

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum o ora
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°