Directorii celor 60 de noi şcoli europene au primit, ieri, diplomele „Şcoală Europeană 2008”, de la ministrul Cristian Adomniţei. Directorii au primit diplome, trofee şi câte 5.000 de lei, pe care să-i investească în şcolile lor. La a V-a ediţie a concursului Ministerului Educaţiei, primul loc a fost ocupat de Colegiul Naţional „Traian”, din Drobeta Turnu-Severin, cu 197 de puncte. Pe următoarele două locuri s-au clasat Grupul Şcolar Meserii şi Servicii, din Buzău şi Şcoala „Toma Cocişiu”, din Blaj. Certificatele obţinute sunt valabile pe o perioadă de trei ani, după care şcoala poate participa la o nouă ediţie. La ediţia din acest an s-au înscris 194 de unităţi de învăţământ, cu 35 mai multe decât anul precedent. (E.L.)