Mare încurcătură, sâmbătă seara, pentru iubitorii de sport. Francezii numesc asta embarras du choix.

Unde să te duci, la ce să te uiţi, ce să asculţi. Începând de pe la patru după-masa şi până după miezul nopţii. Cum de dus nu mă duc nicăieri, din comoditate, dar şi fiindcă prefer să privesc la televizor sau să ascult la radio (care-mi oferă o lectură mai amănunţită, dacă înţelegeţi ce vreau să spun), problema mea era să aleg între snooker (la douăsprezece, la optsprezece şi la douăzeci şi unu, vorbesc de oră), fotbal (la şaisprezece treizeci) şi box (la douăzeci). La Câmpulung, unde m-am aflat în trecere printre muscele, n-am decât radio. Aşa că m-am rugat de o hangiţă (nu-i dau numele, ca să nu credeţi că fac publicitate neplătită) să-mi rezerve o masă într-un separeu (în sala mare, unde este de asemenea televizor, eram sigur dinainte la ce se vor uita mesenii). Tot acolo, într-o vară, într-un an (anii trec ca apa), am văzut câteva meciuri din turneul final al unui Mondial de fotbal. Aţi înţeles, bănuiesc, că am ieşit din încurcătură alegând snookerul.

Poate nu strică să mă explic.

La box nu mă mai uit de pe vremea când mă învăţa Paul Ochialbi să-l citesc. Eu l-am citit totdeauna, probabil, greşit, adică altfel decât arbitrii ori maşinile de punctat. Nu m-am brodit neam. Oarece consolare pentru nepriceperea mea mi-a adus-o vestea că arbitrii şi maşinile trişează. Dar vestea, în loc să mă determine să mă uit, m-a îndepărtat de un sport faţă de care nutresc sentimente dintre cele mai puţin amestecate. Doar faţă de un sport în al cărui nume intră un cuvânt frumos - kombat - şi care se joacă apelându-se şi la picioare, nu doar la mâini, nutresc sentimente încă şi mai puţin amestecate. Cât priveşte fotbalul, citind eu în ultimele zile presa, după o lună de întrerupere atât a privitului la televizor, cât şi a lecturii ziarelor, mi s-a