Când Dumnezeu a împărţit credulitatea, unii români s-au trezit cu noaptea în cap şi au fost primii la coadă.

Mai mult, şi-au făcut provizii ca pe timpuri, umplându-şi sarsanaua minţii şi parcă nevrând să mai lase nimic celorlalţi. A rezultat un segment de populaţie gata să cumpere himere şi să bănuiască de puteri speciale pe orice panglicar capabil să mimeze sforţarea mistică. Ajunge să te autointitulezi clarvăzător, să vorbeşti sibilinic sau să deprinzi gesticulaţia unui agent al paranormalului şi clienţii dau năvală.

Iar când impostura e sprijinită de posturile TV, rezultatele cresc în spectaculozitate. O mulţime de oameni disperaţi, needucaţi sau prost sfătuiţi sorb ambrozie contrafă cută de pe buzele şarlatanilor şi cred tot ce li se spune. Sunt gata să cumpere flacoane cu leacuri-minune, să facă precomenzi pentru pungi cu aer sfinţit, să accepte inacceptabilul şi în general să atingă pragul de sus al candorii. Unul dintre cei mai nocivi fabricanţi şi distribuitori de iluzii este Dorel Pârv, din colivia exotică a postului DDTV.

E a doua oară în cinci luni că nimeresc peste el în obişnuitul baleiaj duminical cu telecomanda şi nu-mi pot reprima întrebarea: Cum poate un telespectator „cu ţigla pe casă“ să pună temei pe verbiajul echivoc şi găunos al acestui ins? Ce anume îi legitimează apariţiile săptămânale? Cum e posibil să te laşi păcălit cu atâta uşurinţă de un impostor care, într-o ţară normală, ar fi trimis la plimbare, cu amenda lipită pe frunte? Ţin minte că, în clipa când l-am văzut pentru prima dată pe Dorel Pârv, omul era înconjurat de nişte şerpi şi de câteva lumânări aprinse, într-un decor fals rupestru, unde se străduia să pară absorbit de o viziune năprasnică.

Cu ochii mijiţi, dar altminteri picior peste picior, maestrul Pârv se complăcea în nişte bălmăjeli ambigue, care naivilor cu urechea ciulită l