Daniel Sandru Vreme de vreo trei zile, cat a durat "socul" trecerii lui Flaiser (si a neimportantilor care l-au urmat) de la PSD la PD-L, tastaturile au innebunit la propriu. Au fost scoase din minti in redactii, prin organizatiile partidelor si prin casele ori birourile de unde se construieste spatiul virtual. Ca-n poezia lui Cosbuc, "acum a stat". Dovedind intuitie politica, Dan Carlan a jucat pragmatic pana la capat, prin bresa de imagine creata la nivelul PSD Iasi, dar si prin atragerea lui Flaiser intr-un joc din care acesta a ramas, deocamdata, doar cu tichia virtuala de "county-manager". La fel cum, la Primaria Iasi, Cosmin Coman o poarta inca pe aceea de "city-manager", fara a fi, in realitate, mare lucru.
Un aspect prea putin luat in discutie al acestei "mari treceri" - care, blagian vorbind, poate fi apropiata de semnificatia unei inmormantari politice - este faptul ca aceasta s-a produs cu acordul tacit sau explicit (numai bunul Dumnezeu stie), al senatorului Ion Solcanu. Tinta principala a acestei mutari a fost, fara doar si poate, Gheorghe Nichita, iar aceasta realitate a fost deja subliniata in vremea din urma. Probabil ca, pentru un membru din garda veche (numai cronologic, nu si mental) a PSD Iasi, o astfel de decizie, luata de Solcanu si dusa la indeplinire de Flaiser & co, este de inteles - Nichita si-a plantat propriii oameni, ceilalti au fost marginalizati si, dincolo de acest motiv, mai ca nu prea-ti vine sa faci campanie pentru un personaj care, cat a fost in functie la Palatul Roznovanu, si-a vazut linistit mai curand de propriile interese, aducand astfel, indirect, prejudicii si partidului. Ce-a castigat, insa, efectiv, artizanul acestei mutari? Deocamdata, nu se vede mai nimic. Ion Solcanu a avut o tentativa de revenire in spatiul public iesean, care a culminat cu "episodul Flaiser". Dupa care si-a bagat din nou ciocul in b
