Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spionii de la OJPC

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 23 aprilie 2008 ·

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Constanta au demarat, ieri, un control in Piata Grivitei, in unitatea unde se comercializeaza carne de miel. Verificarea ar fi trebuit sa scoata la iveala neregulile comerciantilor, in cazul in care nu ar fi fost efectuata, doar de ochii lumii. Insotit de medicul veterinar, Gheorghe Trandafir, seful OJPC, a facut un tur al halei pentru a depista eventualele deficiente. In ciuda asteptarilor, la sfarsitul controlului, inspectorul a declarat ca, intr-adevar, "se simte prezenta retelei veterinare, dar mai exista mici exceptii". Doar mici abateri precum o poseta lasata la intamplare, chiar pe un miel sacrificat, sau o dovada de examinare pierduta subit, in zarva din targ. De asemenea, Gheorghe Trandafir a tinut sa mentioneze ca, pe durata controlului, a constatat ca exista "o monitorizare atenta a echipamentelor" pe care le poarta comerciantii. Surprinzator, toti vanzatorii aveau manusi, iar nimeni nu a putut fi sanctionat. Manusi pe care, insa, parte dintre ei le primisera doar in momentul in care fie au fost anuntati de verificarea inspectorilor, fie de prezenta presei. Insa, dand dovada de prea mult exces de zel inaintea demararii controlului, inspectorul sef al OJPC nu a observat cum comerciantii au primit echipament corespunzator doar cu cateva minte inainte de inceperea verificarilor. "Noi nu suntem spioni", a concluzionat acesta. Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Constanta au demarat, ieri, un control in Piata Grivitei, in unitatea unde se comercializeaza carne de miel. Verificarea ar fi trebuit sa scoata la iveala neregulile comerciantilor, in cazul in care nu ar fi fost efectuata, doar de ochii lumii. Insotit de medicul veterinar, Gheorghe Trandafir, seful OJPC, a facut un tur al halei pentru a depista

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 53 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 38 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 26 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 19 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 33 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 41 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°