"Nicapetre poseda mai ales metodele de configurare a pietrei, astfel ca ea sa cinte, sa exprime elevatie si sensibilitate, sa aiba ordinea arhitecturii si libertatile sculpturii, stilizate metaforic."; "Spatiul gazduind lucrarile artistului este un spatiu transfigurat, un spatiu calitativ nou... cu punctele sale privilegiate, cu unghiuri de umbra si intunecime, dialogind cu formele virile, solare."; "Asceza formelor, fascinatia inceputului de lume este exprimata cu o emotionanta comprehensiune, ca si la Brancusi de altfel..."; "Pinul si artarul argintiu pe care i-a gasit in Canada s-au lasat fara impotrivire sub dalta sa. Chiar daca ducea dorul marmurei din Grecia si a pietrei din carierele Magurei Buzaului, a stat acolo 25 de ani si a lucrat intr-un ritm neomenesc."; "El daruieste pietrei, printr-o mistica metamorfoza, o viata noua, infratita cu creatorul, care va dura pina la sfirsitul timpurilor"; "...Nicapetre acopera segmentul stilistic al vitalitatii, al nelinistii si al visului baroc."
Citeva aprecieri ale lui Petru Comarnescu, Virgil Untila, Armand Steriadi, Corina Pavel, Emanuel Tinjala, Pavel Susara...Citeva din multe altele. Cam asta ramine de la oameni pentru un om. Adica aproape nimic in raport cu ceea ce a lasat Nicapetre pentru oameni. Pentru ca Nicapetre nu a lasat nici vorbe, nici "pietre", nici "lemne". A lasat o viata. Cine isi da viata lui pentru niste "vorbe"? Si cine sau ce il indeamna sa faca asta? Sau altfel spus: cind o sa tacem odata, ca sa vedem ce mai ramine? Ca se intimpla de multe ori ca unul sa inceapa sa taie incet din el, iar ceilalti sa inchida ochii. Si sa nu-i mai deschida pina ce omul ala nu-i ciopirtit de-a binelea. Apoi, cum sta bine "societatii", acestei abstractiuni care te scoate din minti, are loc Ceremonia. Adica, iarasi, pentru a nu stiu cita oara, refuzul de a privi fata catre fata. Ca moartea celuilalt, se sti
