Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, s-a grăbit a da seama despre cum a petrecut un an în fruntea ministerului cu gîndul la campania electorală pentru Primăria Iaşi. Nu ştiu cît a înţeles dl Adomniţei din ministeriatul domniei sale, dar eu am înţeles un singur lucru: prestaţia acestui ministru era accesibilă orşicui a terminat 10 clase, adică tot cam atîta cît durează astăzi învăţămîntul obligatoriu. Bine că dl Adomniţei nu şi-a asumat şi el vreo misiune haretiană de reformare a educaţiei, care să mai aducă în continuare schimbări fără finalitate în educaţie. Acesta ar putea fi considerat meritul său: faptul că nu a stricat nimic. A continuat o viziune preluată de la funcţionarii pe care i-a găsit în minister şi s-a mulţumit să patroneze aparent deferent diferitele teme de presă care i-au trecut pe la urechi. A fost mai degrabă preocupat de micile scandaluri inerente educaţiei şi cărora presa le acordă atenţie. Una peste alta, avem motive să credem că, după un an de mandat, cu sau fără dl Adomniţei, educaţia ar fi arătat exact la fel. Nefastă în acest mandat a fost lipsa totală de cunoaştere şi de înţelegere a sectorului pe care trebuia să-l gestioneze. Dacă ne aducem aminte de campania electorală din 2004, ultimul an al acestui ciclu electoral, în anul dlui Adomniţei trebuia să se finalizeze descentralizarea educaţiei, cu noi legi ale educaţiei, cu politici educaţionale măcar începute. Curricula şcolară este aceeaşi din 2007, politica de evaluare şi examinare este neconvingătoare, cu tot tărăboiul făcut în jurul tezelor cu subiect unic. În lipsa unei formări didactice şi metodice relevante, cadrele didactice pierd văzînd cu ochii legătura cu noile realităţi, iar şcoala, în general, are o ofertă din ce în ce mai neinteresantă pentru grupuri tot mai numeroase de elevi. Dl Adomniţei lasă o singură moştenire: un proiect de schimbare a legilor educaţiei început pe vr