Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frumoase, dar cu ce riscuri?

Publicat in Jurnalul, marți 29 aprilie 2008 ·

Cicatrice, infecţii, iritaţii şi alergii severe. Sînt riscuri la care din ce în ce mai multe femei se expun cînd merg în saloane de înfrumuseţare în speranţa că îşi vor îmbunătăţi aspectul.

Cicatrice, infecţii, iritaţii şi alergii severe. Sînt riscuri la care din ce în ce mai multe femei se expun cînd merg în saloane de înfrumuseţare în speranţa că îşi vor îmbunătăţi aspectul. Contrar aşteptărilor, ele sînt victime ale unor proceduri cosmetice neprofesioniste, realizate cu substanţe şi aparate neomologate, semnalează specialiştii în medicină estetică, reuniţi la cel de-al 6-lea Congres European de Medicină Estetică, organizat pentru prima dată în România.

Neautorizate

În întreaga lume există saloane de înfrumuseţare care folosesc substanţe neautorizate sau proceduri asociate cu diverse efecte adverse. Aceste pericole nu ocolesc România. “Unele saloane de înfrumuseţare utilizează toxină botulinică importată din Afganistan, care nu este omologată. Totuşi, spre deosebire de alte ţări, România nu are o piaţă neagră atît de dezvoltată”, precizează dr Mihaela Leventer, medic primar dermatolog şi preşedinte al Societăţii Române de Medicină Estetică. Siliconul mineral, o substanţă interzisă în unele ţări europene şi în SUA, se foloseşte încă în România. La fel şi phosphatidilcolina, substanţă injectabilă care tratează celulita. Efectele ei adverse sînt încă în stadiu de cercetare şi nu are omologare pentru utilizarea sub formă de injecţii subcutanate. În Spania şi în Brazilia este interzisă. Specialistul atrage atenţia şi asupra calităţii aparatelor cu care se efectuează procedurile de înfrumuseţare. “Există aparate ieftine de lumină intens pulsată care nu filtrează toate radiaţiile periculoase şi, în loc să întinerească pielea, o îmbătrînesc.”

Criterii

Cum ne putem feri de toate aceste pericole ne spune specialistul nostru. “Toate proced

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Nicolae Ciucă, întrebat când va lua şi va anunţa decizia cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale: Săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că în săptămâna de după alegerile locale şi europarlamentare va lua decizia cu privire la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din acest an şi va anunţa dacă va candida. Liderul PNL dă expli

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 26 minute
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 2 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 3 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

22°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°