Prima consecinţă a refuzului invitării Macedoniei spre a deveni membru NATO s-a produs: căderea guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Deşi, aparent, demisia cabinetului Gruevski este un act de onoare, constînd în asumarea răspunderii pentru durerosul eşec suferit la Summit-ul de la Bucureşti, în realitate ea reprezintă încercarea de a valorifica creşterea paradoxală de popularitate obţinută de premier. Prima consecinţă a refuzului invitării Macedoniei spre a deveni membru NATO s-a produs: căderea guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Deşi, aparent, demisia cabinetului Gruevski este un act de onoare, constînd în asumarea răspunderii pentru durerosul eşec suferit la Summit-ul de la Bucureşti, în realitate ea reprezintă încercarea de a valorifica creşterea paradoxală de popularitate obţinută de premier. Departe de a fi ţinta acuzaţiilor şi a frustrării publice, acesta este privit ca un erou care s-a ţinut tare în faţa şantajului extern şi a protestat cu demnitate împotriva deciziei nedrepte şi "trădării" Alianţei Atlantice. Pe un atare fundal electoratul de dreapta este înclinat să uite reproşurile legate de liberalizarea regimului vizelor cu Albania sau de complezenţa faţă de autodeterminarea Kosovo; subiecte susceptibile a fi contribuit doar la creşterea popularităţii partidelor albaneze. Se conturează astfel perspectiva neliniştitoare ca, mizînd pe cartea naţionalistă fără restricţiile autoimpuse pînă acum, actualul şef al executivului să se vadă reconfirmat la putere cu un sprijin popular mai mare, dar şi cu un mandat mai naţionalist.

Întrucît naţionalismul se adună totdeauna în vase comunicante, este limpede că escaladarea naţionalismului macedonean va determina escaladarea celui albanez în Macedonia. Vor putea oare rămîne guvernele de la Tirana şi Priştina – dominate, la rîndul lor, de personalităţi politice de dreapta – in