Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazărmile militare, transformate în şcoli şi clădiri de locuinţe

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 mai 2008 ·

Odată cu reducerea numărului de militari, unele din fostele cazărmi au trecut în administrarea autorităţilor locale. Sursa: Alex Negru

Bătălia administraţiilor pe spaţiile militare din judeţ continuă să fie acerbă, mai ales pentru că acestea sunt situate în zone în plină dezvoltare. Singurele unităţi care au rămas funcţionale şi destinate militarilor sunt cea de la Radna-Lipova şi Cetatea Aradului.

Creioane şi plastilinăîn loc de arme

Prin primirea în administrare a fostei unităţi militare din oraşul Lipova, situată la 34 de kilometri de municipiul Arad, s-a rezolvat criza spaţiilor pentru învăţământ, din moment ce majoritatea clădirilor şcolare au fost retrocedate. Locul soldaţilor a fost luat de aproape 350 de elevi şi copii de grădiniţă, după ce primăria a renovat clădirile cazone. În fosta unitate militară, cu o suprafaţă de aproape 9 hectare, s-a creat şi o zonă industrială, unde lucrează în total circa 1.400 de persoane. Amplasată la 57 de kilometri de municipiul Arad, una dintre unităţile militare din oraşul Ineu a devenit o zonă rezidenţială întinsă pe 24 de hectare.

Au fost construite sau sunt în curs de construcţie peste 160 de apartamente, dintre care 64 de apartamente ANL şi aproape 160 de case şi un ştrand de 1,3 hectare, cu piscină şi numeroase facilităţi de petrecere a timpului liber. Aici au apărut şi depozite comerciale şi o staţie de betoane şi asfalt.

„Am depus deja documentele pentru a obţine şi cea de-a doua unitate miliară din oraş, cu o suprafaţă de 23 de hectare. Aici vrem să mutăm sediul celor de la Situaţii de urgenţă, să facem o zonă de protecţie a vârstnicilor, iar pe 20 de hectare, o zonă industrială“, spune primarul din Ineu, Nicolae Mehelean. Primăria a mutat în fosta unitate militară din oraşul Chişineu-Criş liceul agricol. În plus, în cămin se vor face un complex comerci

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 40 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 46 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 22 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°