Peste 646 de tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost colectate în urma acţiunii desfăşurate pe 19 aprilie la nivel naţional. Cea mai mare cantitate de deşeuri a
Peste 646 de tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost colectate în urma acţiunii desfăşurate pe 19 aprilie la nivel naţional. Cea mai mare cantitate de deşeuri a fost raportată de Regiunea 7 Centru (130 de tone), urmată de Bucureşti - Ilfov, cu 116 tone, în timp ce la coada clasamentului se situează vestul, cu numai 34,8 tone.
În ceea ce priveşte situaţia pe oraşe, în Capitală s-au colectat cele mai multe deşeuri (100 de tone), urmată de Suceava (66 tone), Braşov, Constanţa şi Slatina, fiecare cu peste 20 de tone. De cealaltă parte, cantităţile cele mai mici au fost strânse în judeţele Vâlcea, Călăraşi şi Giurgiu.
În Bucureşti, jumătate din deşeurile colectate au provenit din sectorul 1, în timp ce în fiecare din sectoarele 2,3,5 şi 6 s-au colectat peste zece tone. Numai în sectorul 4 cantitatea de deşeuri nu a depăşit 3,6 tone.