Presedintele francez Raymond Poincare (1913-1920) spunea ca Bucurestiul se afla la Portile Orientului, acolo unde totul este privit cu usurinta (...ou tout est pris a la legere). Superficialitatea, amestecata cu mistocareala suburbana sau zeflemeaua cosmopolita, au supravietuit nealterate de la primul razboi mondial incoace in atitudinile si comportamentele bucurestenilor, validand fraza politicianului francez. In spatiul pe care bucurestenii se incapataneaza sa-l numeasca in continuare "Micul Paris", casele oamenilor (inclusiv vilele din Baneasa sau cele din Domnesti) nu par sa fie facute sa dureze peste secole, ci sunt aruncate aleatoriu, acolo unde s-a intamplat sa pice pleasca unui gheseft. Chiar si mult prea ceausista Casa a Poporului/ Parlamentului apare ca un corp complet strain prin forma si mai ales dimensiuni, implantat cu brutalitate, lipsa de inspiratie si intelegere in inima orasului. Ca ironia istoriei sa fie deplina, ctitoria lui Nea Nicu antiimperialistu' si ateistu' a gazduit un Summit NATO si va fi vecina cu Catedrala Neamului.

Statuile, monumentele bucurestene sunt la randu-le predominant grave. Mistocareala, zeflemeaua, haiosenia, spontaneitatea, pofta de viata ce inunda cartierele, terasele, carciumile Bucurestiului se sting imediat in fata solemnitatii lor. Strainul care, privind, spre exemplu, grupul de statui si monumente din fata Senatului, ar incerca sa descifreze ceva din spiritul bucuresteanului mucalit, ar cadea negresit intr-o confuzie fara margini. In plus, nu cred ca respectivului strain, turist sa spunem, i-ar veni pofta sa se fotografieze langa respectivele bronzuri monumentale ale lui Maniu, Coposu, Revolutiei, care, desigur, reprezinta ceva foarte serios si important. In schimb, nu cred ca ar fi hazardata afirmatia ca aproape nici un vizitator nu ar rata o poza langa o statuie de bronz, in marime naturala, amplasata pe tr