Avem timisoreni care au facut pentru acest oras, pentru fiecare dintre noi, si implicit pentru Romania, mai multe servicii si un lobby mai eficient decat au reusit diplomati de cariera. Doar ca felul in care unii dintre noi isi dezvaluie aprecierea este cel putin original.
Situatia politica a anilor ‘50 au obligat Timisoara sa-i refuze lui Ioan Holender – ajuns cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena – posibilitatea unui drum al afirmarii si, mai mult decat atat, sa-i refuze, practic, viitorul. Sansa, intalnita departe de casa, i-a acordat-o Viena, un oras strain, unde nu-i placea nimic si spre care a plecat pentru a supravietui, nu pentru a face cariera, cum marturiseste dupa o viata traita acolo. Un oras care i-a oferit, insa, nu doar posibilitatea supravietuirii, ci si, apreciindu-i valoarea profesionala, sansa sau, poate, rasplata – o cariera internationala.
Democratia anilor 2000 ii acorda Timi-soarei – ramasa orasul de suflet al lui Ioan Holender – dreptul de a-l trata cu mai putin interes decat a manifestat in fata unor "vedete" ale show-biz-ului autohton, venite sa faca playback in Piata Victoriei. Vizionarea de gala a unui documentar care prezinta personalitatea acestui om de cultura a strans, zilele trecute, o mana de oameni in Foaierul Filarmonicii. Iar ecourile – net inferioare celor pe care le-a avut ori care au fost acordate unui festival al micilor ori al vinului – a doua, a treia zi, au fost ca si inexistente.
E o dovada de netagaduit ca lipsa aprecierii valorii nu mai poate fi, uneori, mascata, nici macar de respectul de fatada, pentru ca sunt multi cei care nici sa mimeze acest respect nu mai reusesc sau nu mai vor. De ce nu am ignora, insa, talentul si munca unui timisorean care a ajuns directorul Operei de Stat din Viena? Pentru acelasi motiv, probabil, pentru care Stefan Popa Popa’s a fost omis, de doua ori cons
