Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expulzarea a opt milioane de imigranti ilegali din UE

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 6 mai 2008 ·

Ministrul francez al Imigratiei Brice Hortefeux• Ministrul francez al Imigratiei, Brice Hortefeux, a declarat luni ca regularizarea situatiei muncitorilor fara acte se va limita la "cateva sute", in timp ce autoritatile au primit aproximativ 1.000 de dosare

Reprezentantii Uniunii Europene au finalizat un acord care va facilita expulzarea celor aproximativ opt milioane de imigranti ilegali aflati pe teritoriul comunitar, masura ce nu se aplica in cazul romanilor si bulgarilor, informeaza cotidianul spaniol El Pais in editia electronica. In cadrul reuniunii care va avea loc miercuri, reprezentantii celor 27 de state membre UE vor dezbate proiectul care va acorda statelor prerogative extinse pentru expulzarea imigrantilor ilegali de pe teritoriile lor. In Europa sosesc anual circa doua milioane de persoane, ca in nici o alta parte a lumii, a precizat Hugo Brady, expert din cadrul Centrului pentru Reforma Europeana. Din cele doua milioane de imigranti, pana la un milion sunt "ilegali", potrivit Comisiei Europene. Proiectul de directiva stabileste criteriile si procedurile care trebuie aplicate de toate statele membre pentru expulzarea imigrantilor ilegali. Directiva se va aplica in cazul cetatenilor care provin din tari aflate in afara spatiului UE si care "se gasesc ilegal pe teritoriul unui stat membru". Masura nu ii va afecta si pe solicitantii de azil. Acordul sustinut de Franta, Italia si Spania reprezinta o solutie de compromis perceputa ca o reusita a diplomatiei slovene, care detine presedintia UE. Javier Moreno, europarlamentar socialist, a precizat ca directiva nu ii va afecta pe romani si pe bulgari.

Franta: doar cateva sute

Ministrul francez al Imigratiei, Brice Hortefeux, a declarat luni ca regularizarea situatiei muncitorilor fara acte se va limita la "cateva sute", in timp ce autoritatile au primit aproximativ 1.00

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția română scoate la concurs 1.053 de posturi . Vezi în ce specialități sunt scoase la concurs

Ziua Constanta acum 40 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac on-li

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 57 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte criteriile pentru aderarea la zona euro

Mediafax acum 29 minute
Comisia Europeană a publicat miercuri raportul de convergenţă, care evaluează progresele înregistrate de statele membre în direcţia aderării la zona euro. Conform acestuia, România nu îndeplineşte condiţiile.

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°