Citesc in acest moment, cu o progresiva admiratie, o carte a romancierului francez Jonathan Littell despre psihologia nazistului entuziast, personificat de belgianul Léon Degrelle. si ma gandesc, la fiecare pagina, ca n-ar fi rau sa apara pe meleagurile noastre tineri romancieri, dar si cercetatori curiosi, care sa ia temeinic in studiu nu doar literatura de propaganda a comunistilor romani sositi in furgoanele Armatei Rosii, ci si jurnalele lor intime, scrisorile lor de pe front, manifestele lor de entuziasm si atasament la "cauza" s.a.m.d. Trebuie ca si ele vor fi existat, cum va fi existat si o aderare sincera la marea utopie totalitara, in momentul in care atatia adolescenti nauci s-au lasat imbrigadati nu doar de perspectiva unei cariere fulgeratoare sub noul regim, dar si de promisiunea ca vor salva vechea omenire de metehnele ei ancestrale. S-a vazut ca mesianismul comunist a facut atatea victime irecuperabile si prin Occident, de ce ar fi facut exceptie Romania? Toate predispozitiile de hybris ale epocii isi ademeneau adeptii, cum a fost si cazul atator carturari fini care nu au rezistat la misticismul exaltat nationalist, de extrema dreapta. sarpele cu clopotei al ideologiei comuniste ii va fi fascinat nu doar pe obisnuitii oportunisti care se prezinta la schimbarile de macaz ale istoriei, dar si pe acei indivizi cu complexe psihice grave, care se lipesc de obicei de marile cauze, dupa care te izbesc in cap cu bata adevarului lor contondent.

Nu pot sa cred ca putinii comunisti inregistrati in partid inainte de intoarcerea frontului vor fi fost cu totii niste trogloditi, preocupati doar sa-i dea jos pe fostii primari ca sa se instaleze ei (scoala-te tu ca sa ma asez eu!); sau sa confiste casele boieresti, cu portelanuri cu tot si cu bibliotecile intregi de carti, multa vreme folosite doar pentru atatarea focului in semineu. Realitatea trebui