Codrut Seres Membrii Comisiei juridice a Senatului, intruniti in cursul zilei de ieri pentru a dezbate solicitarile privind inceperea urmaririi penale in cazul lui Paul Pacuraru si Codrut Seret, au analizat patru volume si mai multe benzi audio.
"Comisia va conveni dupa ce va vedea materialul pe care il avem ca urmare a sesizarii Parchetului daca ii va invita si pe cei doi senatori. In functie de ce va decide comisia, si evit sa ma pronunt pe aceasta chestiune pana atunci, vom stabili daca sau nu ii vom chema", a spus senatorul PNL, Norica Nicolai, presedintele Comisiei. DNA a cerut Senatului aviz pentru declansarea urmaririi penale impotriva ministrului Muncii, Paul Pacuraru, iar Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a cerut tot acestui for legislativ aviz pentru declansarea urmaririi penale impotriva lui Codrut Seres, fost ministru al Economiei, in doua dosare.