François Vallejo este profesor în Le Havre şi autor al mai multor romane cu succes de public şi de critică. Romanul său Madame Angeloso (2001) a fost nominalizat la Premiul Goncourt, în vreme ce Groom (2003) a primit premiul Culture & Bibliothèque. Cu ultimele sale romane, Valetul Lambert şi stăpînii săi, Călătorie cu Rousseau, Diderot şi Grimm şi Vest. Lambert şi baronul nebun (apărute la Editura Historia, 2007, respectiv 2008), François Vallejo pătrunde pe teritoriul unui tip de ficţiune istorică absolut neconvenţional. Aţi trecut de la un tip de proză la altul cu romanul Valetul Lambert şi stăpînii săi. Ce v-a determinat să treceţi de la romanul hitchcockian, cum îl numesc cei de la Le Nouvel, la romanul istoric? Eu înţeleg chestiunea genurilor în următorul mod: le-aş putea îmbrăţişa pe oricare dintre ele, însă nu m-aş putea limita la unul singur. De pildă, pot scrie şi thriller, şi roman istoric, dar ele nu vor aparţine niciodată în exclusivitate vreunuia dintre aceste două genuri. Literatura mea reprezintă mai degrabă un melanj, o sinteză de elemente preluate din diverse genuri. Istoria, ca şi suspansul, în acest caz, reprezintă un pretext, un simplu mijloc de expresie, pentru că atunci cînd vorbesc despre secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, vorbesc de fapt tot despre contemporaneitate. Atunci cînd scriu, construiesc un univers, nu mă gîndesc la respectarea unui anumit gen literar, a cărui menire este numai aceea de a mă ajuta să creez un lucru personal, reprezentativ pentru sensibilitatea şi modul meu de gîndire. De asemenea, nu caut ca prin aceste romane să ţin o lecţie de istorie, ci folosesc numai anumite detalii de epocă menite a-mi ilustra povestea. Care credeţi că este locul prozei istorice astăzi, care este publicul ei ţintă? Aici trebuie făcută o distincţie: cei care se ocupă cu adevărat de romanul istoric caută să ilustreze o epocă, să spună