Pe 21 aprilie, anul acesta, poetul Mircea Popovici a implinit 85 de ani. "Si ce-i cu asta, draga?", parca-l aud admonestandu-ma. "Trebuia sa ma faci de ras, sa afle toata lumea?" Ceea ce admir si respect la acest om este elasticitatea pe care si-o pastreaza in pofida varstei, umorul, dar si discretia.
Ultima oara cand l-am intalnit, l-am complimentat ferm: "Ma bucur sa va gasesc tot verde". Mi-a raspuns zambind hatru: "He-he, dragul meu, verdele asta mai vine si de la cocleala". Da' de unde? Mircea Popovici e mult mai tanar si mai deschis decat majoritatea scriitorilor pe care ii cunosc. Cu aceeasi recenta ocazie a intalnirii, l-am surprins facand poze cu telefonul mobil; stiu ca s-a obisnuit sa navigheze pe internet; e la curent cu tot ce se intampla, citeste ziarele, revistele culturale, asculta posturi de radio...
E, ce s-o mai lungesc, un adevarat domn, perfect ingrijit, chiar daca traieste singur, mereu curtenitor, dar si dispus sa spuna lucrurilor pe nume. Si mai mereu ma intreaba: "Auzi, dar cuconita aia cine e?". Nu stiu cum se face, ca eu nu o remarcasem...
In pofida acestei predispozitii ludice, poetul este un discret. Asa a fost, inteleg, toata viata. In Iasi il vad rar, mai rar decat mi-as dori; nu il intereseaza ceea ce s-ar putea numi "viata literara". Cum Iasiul cultural e impartit macar in doua tabere, care se uita chioras una la alta, e greu sa ramai impasibil. Ti se va reprosa ca "nu poti dansa cu toata lumea". Eu am patit-o. Ei bine, Mircea Popovici se situeaza natural dincolo de bine si de rau. Nu e nici cu unii, nici cu altii. De aceea nu e un rasfatat al revistelor iesene. Nu e nici un client obisnuit al premiilor, care in urbea noastra se cam impart amical. De fapt, cred ca acest delicat semianonimat i-a convenit mereu.
Dar cine e Mircea Popovici? s-ar putea intreba cititorii acestei rubrici. Cand l-am inclus pe li
