Electoratul londonez, cifrat la aproximativ cinci milioane de votanti, este, din punct de vedere numeric, mai mare decat cel al unei serii de tari europene. Locuitorii metropolei ajunse din ce in ce mai turbulente au decis, in toiul tensiunilor politice, sa-i confere functia de primar general conservatorului Boris Johnson, candidatul principalului partid de dreapta al tarii. Ca urmare a numeroaselor schimbari asociate direct cu Margaret Thatcher, Partidul Conservator devenise, de ani buni, pe de o parte divizat, iar pe de alta extenuat, parand a fi condamnat pentru decenii intregi la ocuparea bancilor opozitiei. Destui analisti britanici argumentau in acest sens ca Marea Britanie suferise transformari prea drastice pentru a mai ingadui revenirea in forta a unui partid reprezentand valori ca proprietatea, Biserica si credinta. Pana si la aparitia primelor semne privind redresarea imaginii conservatorilor – aspect datorat preponderent politicii extrem de retrograde a laburistilor aflati la guvernare –, Londra parea sa ramana, in continuare, o reduta de necucerit. Cota de popularitate a lui Ken Livingstone, primarul laburist care reusise sa reduca intrucatva haosul din sistemul de transport public londonez, o depasea net pe cea a oricarui membru al conducerii nationale a partidului. In consecinta, vreme indelungata contracandidatul sau nu parea defel in pozitia de a-i putea da serioase batai de cap.

Boris Johnson era perceput drept jurnalist amuzant, dar frivol, ajuns de notorietate mai degraba datorita multiplelor sale gafe, cat si unor aparitii tv la emisiuni de divertisment. Concediat de-a lungul anilor din varii posturi detinute in mass-media si politica, Johnson a revenit insa, cum-necum, de fiecare data. Calitatea de persoana accesibila l-a ajutat sa castige increderea electoratului in privinta promisiunilor sale electorale, axate pe solutionarea