In expozitia deschisa in anul 2000 la Muzeul Literaturii Romane, cand se implineau deja trei ani de la stingerea artistei (1930-1997), erau expuse lucrari apartinand ultimei perioade.
Din ceea ce o preocupa in primii ani ai carierei, numai interesul pentru alcatuiri complexe, pentru compozitii elaborate, mai dainuie in lucrarile ultimilor ani.
"Ma intereseaza multimile, lumea stransa laolalta, aglomerarile pe care incerc sa le pun in ordine - scria artista. Printre aceste compozitii incarcate de personaje, dintre personajele acestor multimi si-au facut loc mici portrete care uneori par desprinse din aceste compozitii, simteam nevoia sa le scot din inghesuiala. Nu mi se pare nici un amanunt inutil: ansamblul se incheaga coordonand detaliile cu o grija de ceasornicar". Concomitent cu o partiala abstractizare a limbajului sau plastic, s-a putut vorbi atunci despre "disparitia oricarei urme de deliberare conceptuala sau artizanala" (Ioana Vlasiu, text in catalogul expozitiei). Aceeasi alunecare in obscuritate care, pe alte coordonate insa, avea sa marcheze si ultima faza a operei lui Bernea, cea a temei ovalurilor, ramasa acolo doar in stadiul de proiect. Dar pana la aceasta faza, pana la punerea finala intre paranteze a logicii narative, traseul creatiei sale este marcat, alaturi de teme si motive din zona folclorului si mitologiei, de interferente cu miniaturile si broderia medievala (Printul, Tesatoare din Cisnadie, Animal fantastic). Pe de alta parte, sursa-imagine este - pana la un moment-dat - dublata de sursa-cuvant. Se produce astfel o suprapunere de straturi semantice unite in compozitii unitare, ce alimenteaza impresia de fantastic. Un fragment din jurnalul artistei explica aceasta relatie cu narativul, intentia de a crea imagine dupa normele discursului: "Mi-ar placea ca fiecare lucrare sa fie un fel de poveste neterminata, care se continua
