Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul măreşte impozitele pe transportul intern de marfă

Publicat in Adevarul, vineri 9 mai 2008 ·

Începând de la 1 ianuarie 2009, proprietarii mijloacelor de transport de marfă mai grele de 12 tone vor plăti taxe cuprinse între 86 şi 1.853 de lei pe an. Potrivit unui proiect de

Începând de la 1 ianuarie 2009, proprietarii mijloacelor de transport de marfă mai grele de 12 tone vor plăti taxe cuprinse între 86 şi 1.853 de lei pe an.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aflat pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor, vehiculele grele destinate transportului de marfă sunt împărţite, din punct de vedere fiscal, în două categorii.

Din prima grupă fac parte cele angajate exclusiv în operaţiunile de transport intern, iar în cea de-a doua sunt înscrise maşinile angajate atât în transportul intern, cât şi în afara graniţelor ţării. Majorarea impozitelor se va aplica la maşinile angajate numai în transportul intern de marfă.

Decizie luată în avans cu doi ani

Potrivit unei directive europene, pentru această categorie există un minimum al impozitării care nu se va aplica în România până la data de 31 decembrie 2010, însă Bucureştiul preferă să ajungă în mod gradual până la acel nivel, şi nu brusc - la sfârşitul lui 2010. Astfel că, de la 1 ianuarie 2009, deşi avem derogare de încă doi ani, România va aplica un procent de 80% din minimul acceptat la nivel european. Concret, transportatorii români care evoluează numai pe drumurile autohtone vor plăti taxe cuprinse între 86 şi 1.483 de lei/an/vehicul, iar cei ce desfăşoară şi activităţi de transport internaţional - între 107 şi 1.853 de lei/an/vehicul.

În grilele de impozitare stabilite prin viitorul act normativ sunt prevăzute şi combinaţii de autovehicule (articulate sau autotrenuri) mai grele de 12 tone. Pentru acestea, proprietarii care circulă doar în intern vor plăti între 40 şi 1.477 de lei/an/vehicul, iar ceilal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 48 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 45 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 36 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°