Regizorul Cristian Mungiu, câştigătorul Palme d’Or la Cannes, pentru filmul „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile“, a fost distins, din partea guvernului Franţei, cu prestigiosul Ordin de Cavaler al Artelor şi Literelor. Sursa: Reuters
Distincţia i-a fost înmânată de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, joi seara, la Gala de deschidere a Festivalului Filmului European, la Sala Palatului. „Franţa onorează talentul marilor creatori. Această decoraţie vine ca o distincţie pentru un cineast strălucit, care, cu puterea şi umanitatea filmului «432», a impresionat publicul şi criticii din toată lumea“, a rostit ambasadorul. Vizibil emoţionat, regizorul a spus că primirea distincţiei „a fost o totală surpriză“.
Replici haioase fără sonor
Înainte de acest moment, Cristian Mungiu (ambasadorul onorific al Festivalului) şi Radu Mihăileanu (ambasadorul Anului European al Dialogului Intercultural) s-au descurcat admirabil cu problemele de sunet care au marcat întreaga seară. Umorul cuplului Mungiu-Mihăileanu a salvat gala prezentată de Cătălin Ştefănescu, cei doi apelând la pantomimă şi replici haioase pentru a-i scoate din încurcătură pe organizatori, exasperaţi de lipsa sunetului.
Când i-a venit rândul, Mungiu a încercat să vorbească sălii fără microfon. Ca să-i dea o mână de ajutor, Mihăileanu a fugit de la locul său pe culoarul dintre rânduri şi i-a strigat: „Spune, că eu ţip de la jumătatea sălii!“. „De obicei, discursurile sunt plicticoase. Nu a fost cazul şi în seara aceasta“, a conchis Mungiu. Nici proiecţia care a urmat, a filmului „Cuşcuş cu chefal“, nu a fost scutită de incidente: sonorul a lipsit timp de 20 de minute, iar mulţi spectatori au părăsit sala.