Deşi e doar 11 dimineaţa şi zi de lucru, Ilie Tarbă urcă Dealul, spre casă, cîntînd cît îl ţine gura. Din cînd în cînd se opreşte şi, făcînd palma pîlnie, hăuleşte spre casele pustii: gospodarii sînt cu toţii pe cîmp. Dă-i cu bere - Ilie Tarbă s-a îmbolnăvit de diabet în formă periculoasă

Deşi e doar 11 dimineaţa şi zi de lucru, Ilie Tarbă urcă Dealul, spre casă, cîntînd cît îl ţine gura. Din cînd în cînd se opreşte şi, făcînd palma pîlnie, hăuleşte spre casele pustii: gospodarii sînt cu toţii pe cîmp.

Ilie Tarbă trecea drept un om la locul lui. Nu bea, ba chiar, dacă ne gîndim bine, chiar exagera cu abstinenţa, permiţîndu-şi un pahar de vin îndoit cu apă doar de Paşte sau de Crăciun. De cîtva timp însă, satul îl vede zilnic bălăngănindu-se pe uliţe, zbierînd un cîntec aiurea (în care unii recunosc Imnul brigadierilor de la Bumbeşti-Livezeni) şi ciorovăindu-se cu un cîine imaginar, care, vezi Doamne! s-ar ţine de el pentru a se pricopsi cu un os pe gratis. Totulporni din clipa cînd Vintileasa află ştirea că un ins din Clipocea cîştigase o Dacie Papuc, prevăzută cu remorcă, la concursul naţional “Bei şi cîştigi”. Pe cei din sat vestea îi trecu mai întîi prin faza de invidie, pentru a-i arunca mai apoi în cea de agitaţie bolnăvicioasă. Întrecerea era simplă. Pe dosul unui capac de bere Gambrinus se găsea trecut premiul: o lampă cu ultraviolete, o bicicletă de curse, un jug din aluminiu, cum se fabrică acum, operele complete, legate în piele, ale lui Ion Slavici şi, premiul cel mare, o maşină de teren Aro, cu bară de protecţie în faţă împotriva leilor furioşi. Pentru a pune mîna pe unul dintre aceste premii nu trebuia decît să cumperi o sticlă de bere, să-i desfaci capacul şi să vezi dacă avea ceva trecut pe dos. Evident, odată ajuns cu sticla în mînă, deja dantelată de spuma gingaşă, ca o beteală de nun, nu-ţi rămînea decît să dai pe gît berea.