Majoritatea manastirilor romanesti, altadata focare de cultura si izvoare de minuni dumnezeiesti, par azi companii de munca fortata.
O febra a constructiei, izbucnita in post-comunism, a intiparit pe chipurile multor monahi si monahii ridurile si paloarea muncii fizice prelungite. In manastirile mai vechi, unde deja nu se mai cladeste nimic, li se imputineaza in continuare calugarilor din timpul de rugaciune si de studiu, pentru munca la grajduri si la camp. Iar multe din manastirile istorice, cu sute de ani de viata monahala, s-au transformat in manastiri de protocol sau in "puncte turistice". Totusi, mai exista si cuiburi de ingeri, in care forta rugaciunii, darurile artistice si osardia pentru lucrarea intelectuala fac ca numele locului sa aiba rezonanta unui clopot de argint. Sunt manastiri in care se pastreaza rostul firesc al calugarilor, acela de rugatori pentru omenire si de luminatori ai poporului drept-credincios. Cand ajungi intr-o asemenea manastire, simti mana lui Dumnezeu pe crestet. Asa este manastirea "Adormirea Maicii Domnului" din Diaconesti, in muntii Agasului, aproape de granita dintre Bacau si Harghita. Athosul mireselor lui Hristos. Nu numai cinstirea deosebita pe care i-o dau maicile Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, sau regimul de viata monahala apropie aceasta manastire de cele de pe Sfantul Munte, ci si preocuparea pentru cultura.
Cantecul nebuniei intru Hristos
Agatata in coasta muntelui si ascunsa pe jumatate sub aripa padurii, manastirea Diaconesti pare un cuib de pasare rara. Pe masura ce drumul ne apropie, in lumina de sidef a unui apus de primavara ni se arata, parca abia schitate cu un varf de pensula, biserica din lemn si chiliile. Curtea este strabatuta, la orice vreme, de femei tinere si frumoase, care-si poarta straiele monahale cu distinctie aristocratica. Merg sa-si implineasca "ascultar