Cu cinci ani în urmă, cînd mi-am luat prima mea casă în Costa Rica, am fost trist pentru că eu nu aveam o iguană, aşa cum aveau toţi vecinii mei… Clipa - Atunci cînd pe umăr se aşază o minune
Cu cinci ani în urmă, cînd mi-am luat prima mea casă în Costa Rica, am fost trist pentru că eu nu aveam o iguană, aşa cum aveau toţi vecinii mei…
După o jumătate de an de la achiziţionarea casei, într-o dimineaţă a început demolarea locuinţei de lîngă noi, urmînd ca noul proprietar să îşi contruiască una nouă. În dimineaţa aceea vorbeam cu cei cîţiva constructori pentru a-i angaja în week-end pentru ceva îmbunătăţiri la căsuţa mea. Am observat ceva mişcîndu-se în iarbă şi am văzut o iguană care se uita la mine şi parcă tremura. Unul dintre constructori mi-a spus că a fost “iguana casei” şi nu vrea să plece de acolo. M-am apropiat de ea şi am luat-o uşor în braţe. S-a agăţat imediat de umerii mei şi a rămas nemişcată, strîns lipită de corpul meu. Era foarte cald, iar ea era rece şi inima îi bătea nebuneşte. Inima ei era “lipită” pe inima mea. Am trecut strada, în curtea mea, şi am încercat să o aşez în iarbă. Şi-a înfipt şi mai tare micile gheare în pielea mea şi nu s-a lăsat desprinsă. Am stat cu ea ore întregi pe umăr.
Prietenia. Inima parcă nu îi mai bătea aşa tare şi părea mai liniştită. Am citit cu ea pe umăr, am mîncat cu ea pe umăr, am aţipit în hamacul din curte cu ea pe umăr. Pe seară a acceptat să se desprindă şi am aşezat-o iar, uşor, în iarbă. Dimineaţă am văzut-o stînd la soare pe bordura care înconjura piscina. Am mers la un magazin special din micuţul nostru oraş şi am luat un borcan cu “mîncare pentru iguane”. De fapt, nişte insecte vii, pe care i le-am dat una cîte una, lucru care a pecetluit prietenia noastră. M-am hotărît să-i “arăt” ce vreau de la ea. Am pus scara la podul casei, am luat-o în braţe şi am vîrît-o prin crăpătura s