Mircea Mihăieş: "Pentru prima oară după căderea comunismului, bătălia electorală nu se mai dă pe ideologii".
A sosit ora caftului pe interese economice şi pe resurse. Ideea de stânga şi dreapta mai există doar în limbajul obosit al comentatorilor. În practică, diferenţele de doctrină s-au diminuat într-atât, încât candidaţii au devenit aproape interşanjabili. Ce diferenţă vedeţi între liberalul Orban şi pesedistul Diaconescu? Sau între candidatul ţărănist şi cel propus de Becali? Dar între „buldogul“ Blaga şi (temporar) „descalificatul“ Oprescu? E nevoie de multă subtilitate pentru a reuşi să-i plasezi, ideologic, de-o parte sau alta a spectrului politic. Frecuşul de fiecare zi, competiţia pe aceleaşi fonduri au condus nu la adâncirea diferenţelor, ci la aplatizări şi încuscriri contra firii. În situaţii identice, politicienii noştri reacţionează identic: arogant, intolerant şi aberant.
Şi totuşi, care este miza bătăliilor pe viaţă şi pe moarte? Declarativ, până şi ultima gioarsă, cu şanse egale cu zero de-a fi aleasă, nu are gând mai fierbinte decât binele comunităţii locale, judeţene sau naţionale. Când auzi însă limbajul în care-şi promovează ideile - neapărat nobile şi generoase până la sfinţenie -, îţi vine să-ţi iei câmpii. Nu e candidat să nu promită marea cu sarea: ba că extind Bucureştiul până la Constanţa şi până la Braşov, ba că vor instaura domnia legii, ba că vor crea parcări aeriene şi subpământene de vom putea să exportăm şi la americani. Partea proastă e că toate aceste înălţătoare gânduri sunt exprimate într-un limbaj de balamuc. Cu ochii ieşiţi din orbite, sunt gata să ia pe loc gâţii adversarului sub privirile încurajatoare, visând la ratingurile gigantice ale gazdelor de talk-show-uri.
Nu înţeleg, în ruptul capului, cum se pot cupla în aceeaşi persoană vizionarismul blând, decupat parcă dintr-un film oniric, şi
