Destinul i-a purtat paşii spre Bucureşti. Ansamblul Ciocîrlia i-a deschis calea spre succes.
Destinul i-a purtat paşii spre Bucureşti. Ansamblul Ciocîrlia i-a deschis calea spre succes.
Anii au trecut, iar Irina a crescut. “Participam la toate concursurile, am foarte multe diplome cîştigate. M-am angajat apoi la fabrica de geamuri din Scăieni. Lucram ca laborantă. Făceam parte din echipa culturală, care era foarte dezvoltată, plecam în turnee în Iugoslavia, în Bulgaria… Eram popularizată la staţia de amplificare din Văleni. Eram şi în echipa de dansuri... Tot a-tunci m-am înscris la Şcoala Populară de Artă, la Ploieşti. Profesoara de teorie şi solfegiu, doamna Geta Mazilu, era nu numai o profesoară bună, ci şi o cîntăreaţă foarte frumoasă. Cu dumneaei am început să învăţ muzica, tehnic, cum se spune... Îmi plăcea să solfegiez foarte mult... Pe cînd eram în anul III, era aici un profesor de canto, Octavian Cristescu. Cînd am făcut prima oară vocalize, mă acompania la pian şi, văzînd cît de sus urc, a rămas uimit: «Tu ştii că ai o perlă în gît?!!! Ştii ce glas sănătos ai?
Ştii că ai urcat patru octave? Am 60 de ani, dar nu am întîlnit o voce cu o asemenea întindere. Uite, eu sînt profesor la Ansamblul Ciocîrlia din Bucureşti. Te sfătuiesc să vii şi tu, fiindcă aici te vei pierde, te vei limita». Asta se petrecea în ’61-’62. Profesorul mi-a spus: «După ce termini şcoala, să te prezinţi la Ansambul Ciocîrlia»“, îşi aminteşte Irina Loghin.
Pînă să fie recomandată de profesor, delegaţii Ansambului Ciocîrlia au descoperit-o şi au invitat-o să se prezinte la Bucureşti, la concurs. “Au venit de la Ansamblul Ciocîrlia să vadă dacă există vreo tînără care cîntă frumos. Era secretarul muzical, însoţit de alte două persoane. Au fost mai întîi la Ploieşti, la regiune, cum era pe atunci, şi am fost recomandată de la Casa de cultură şi