De joia trecuta, Franco Frattini nu mai este comisar european pentru Justitie, Libertate si Securitate, ci noul ministru de Externe al Italiei. Anterior – anume in martie – daduse cu flit si functiei de vicepresedinte al Comisiei Europene pentru a participa la alegerile legislative din Italia si campania electorala aferenta. Argumente in favoarea demersului sau n-au prea existat, ar fi fost, de altfel, greu de gasit, avand in vedere ca inaltii oficiali ai organului executiv al Uniunii Europene ar trebui sa actioneze exclusiv la dispozitia Uniunii si nu a tarilor de origine. Comisia Europeana a fost pusa, astfel, intr-o lumina proasta, relativ ipocrita, dat fiind ca in 2000 insistase, cu privire la Romania, asupra promovorarii unei independente politice la nivelul conducerii serviciilor publice. In aceste conditii, Frattini a reusit sa prejudicieze nu doar propria credibilitate, ci si pe cea a Uniunii, actiunile sale recente confirmand, in plus, parerea multora despre lipsa ponderii sale la nivelul varfului structurii de putere a UE.

Liberala Renate Weber, devenita europarlamentar cu putine luni in urma si obisnuita cu stratagemele particulare nesentimentalei sfere civice romanesti, a sesizat vulnerabilitatea acestui animal politic european, conchizand ca a venit vremea atacului. Dar in ochii europarlamentarului roman pacatul lui Frattini nu a constat din abandonarea obligatiilor sale de comisar – ca doar la Bruxelles misuna destui colegi ai doamnei Weber afectati de aceeasi maladie. Nu, Frattini a reusit sa o enerveze pe doamna Weber doar cu declaratiile sale referitoare la inasprirea demersurilor autoritatilor italiene in privinta imigrantilor infractori din aceasta tara. A considerat, probabil, ofensatoare promisiunea electorala a lui Frattini de a solicita condamnarea si extradarea infractorilor imigranti spre a-si ispasi pedeapsa in tarile de orig