Restaurarea regimului monarhic în România este exclusă. Motivele nu ţin de o presupusă superioritate absolută a sistemului republican, ci, pe de o parte, de dificila adecvare a regalităţii la cerinţele democraţiei post-moderne, iar pe de altă parte, de complicaţiile reluării în mediul politic românesc post-totalitar a unor tradiţii întrerupte timp de aproape două generaţii, în condiţiile în care românii au ca prioritate principală revenirea în modernitate.

Restaurarea regimului monarhic în România este exclusă. Motivele nu ţin de o presupusă superioritate absolută a sistemului republican, ci, pe de o parte, de dificila adecvare a regalităţii la cerinţele democraţiei post-moderne, iar pe de altă parte, de complicaţiile reluării în mediul politic românesc post-totalitar a unor tradiţii întrerupte timp de aproape două generaţii, în condiţiile în care românii au ca prioritate principală revenirea în modernitate.

Aceasta nu înseamnă însă că între trecutul monarhic şi prezentul republican tensiunile sînt inerente. Cu atît mai mult cu cît regii României, în ciuda slăbiciunilor lor omeneşti, au avut o contribuţie de excepţie în făurirea statului român - unitar, independent, modern. Una dintre marile realizări ale regimului Emil Constantinescu a fost tocmai reintegrarea Casei Regale a României în actualitatea românească. Astfel s-a produs reconcilierea istorică fundamentînd o simbioză dedicată unui viitor mai bun. Anterior, Preşedintele Iliescu nu ştiuse cum să o facă; ulterior a consolidat cu brio această realizare ajungîndu-se la un model românesc unic în materie.

Deşi discretă în manifestările publice, Casa Regală a României şi-a construit un statut şi şi-a definit nişa în viaţa societăţii româneşti, precum şi în reprezentarea externă a ţării. Prezenţa ei fizică pe teritoriul naţional este un certificat de superioară normalitate