Nici in campania asta electorala pietonul nu conteaza. Toata preocuparea candidatilor, dar si a presei, si a celor care "iau atitudine" in vreun fel este canalizata spre traficul masinilor. Ca in fata lor se afla, de fapt, omul, asa cum l-a facut pe el Dumnezeu, adica in doua picioare si mergand pe jos, asta conteaza mai putin, mult mai putin. Sau, de fapt, deloc. Toti candidatii, toti analistii par a avea o singura problema, atunci cand vine vorba de trafic, de circulatie: pe unde sa treaca masinile cat mai fluent, unde sa le parchezi. Ca sa fiu drept, cate un ratacit mai deschide vorba si despre poluarea pe care o produce numarul supradimensionat de automobile din lumea aceasta, ceea ce poate parea ca se refera, macar indirect, la pietonii care inhaleaza fumul. Dar, avand in vedere antecedentele, cred ca nici cei care vorbesc despre poluare nu se refera la altcineva decat tot la soferii care mai trebuie din cand in cand sa deschida geamul si sa ia aer.
Bun, tema alegerilor locale e clara: masina, in primul rand masina. Dar pentru legislative am o sugestie: alesii viitori s-ar putea gandi de pe acum la o lege care sa-i imputineze drastic pe pietonii astia care incurca circulatia automobilelor cu pretentiile lor de a trece strada cand e verde pentru ei si cand vreun "master" are chef sa treaca el, cu masina lui. Verbul "a imputina" este folosit aici ca sa desemneze o tranzitie; din moment ce aceea cu care ne obisnuisem, zice-se, a trecut, avem totusi nevoie de una, ca sa nu ne pierdem obisnuinta si ca sa fie antrenati si urmasii nostri in acest sport al mintii si mai ales al trupului, cu precadere al stomacului. In fond, tinta este clara: disparitia pietonilor din orase, cel putin din cele mari. Astfel incat am putea, in timp, atinge un ideal deja formulat candva, poate unii dintre noi isi mai aduc aminte: "Cand cu ciuma lui Caragea, se pustiau orase