Cred ca am dat o noua demnitate cuvantului „lichea“ in limba romana. Am luat cuvantul acesta de pe strada si, scotandu-l din banalitatea injuriei, l-am imbracat in hainele Istoriei, i-am dat un sens hermeneutic si, astfel, un prestigiu pe care nu-l avea.
Licheaua eterna
Indeobste, este considerat lichea orice individ activ in producerea raului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu sta prea mult pe ganduri cand e vorba de a-si construi capatuiala pe nenorocirea semenului sau. Licheaua este infractorul lumii morale. Dand ici si colo lovitura in vietile noastre, ea coloreaza de fapt peisajul lumii cu pitorescul ticalosiilor sale.
Dar oricat de mare ar fi fervoarea cu care isi fabrica abjectia, licheaua ramane izolata in propria ei performanta individuala. Simpla punctuatie intr-un registru al raului, fapta sa „nu cuprinde lumea“ si nu ia chipul unei epoci istorice. Prezenta in orice societate, licheaua opereaza in spatiul universalitatii raului lipsit de o determinare istorica anume. Aceeasi in Roma antica sau la o curte feudala, aceeasi in Europa sau in Extremul Orient, ea este licheaua eterna.
Comunismul.Licheaua capata demnitate
In schimb, „licheaua mea“, spre deosebire de licheaua eterna, reprezinta o epoca si, confiscand puterea, iese din cotidian si se organizeaza ca urgie planetara. Pentru ca raul facut semenilor de dragul binelui propriu se instituie ca politica de stat, lichelismul devine regula a lumii si sistem. Incepand din acest moment, licheaua creeaza istorie.
Lucrul acesta s-a petrecut in comunism. Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz si cotidian, le starneste pe cele care nu existasera decat latent si, alegandu-le pe toate dupa vocatia lor de lichele, le organizeaza si le asaza pe scena istoriei ca „putere conducatoare
