Hannah Arendt Condiţia umană Traducere de Claudiu Vereş şi Gabriel Chindea Idea Design & Print, Casa Cărţii de Ştiinţă, Colecţia „Panopticon“, Cluj, 2007, 276 p. În filozofie, există un operator privilegiat prin care anistoricitatea este extrasă din istoricitate, o situaţie aproape ideală graţie căreia structurile şi distincţiile conceptuale pure sînt eliberate de suprapunerile şi impurităţile în care le aruncă de obicei istoria. Acest operator şi acest laborator de idealitate este Grecia antică. Contextul acesta unic, în care muritorii au beneficiat, se pare, pentru prima şi ultima oară de o linie telefonică directă cu Fiinţa, în care scenele cotidiene încarnau spontan categorii filozofice, iar oamenii obişnuiau să doarmă direct în ideea de pat, este cel care-i oferă Hannei Arendt punctul de pornire în demersul său din Condiţia umană. Scheletul conceptual care susţine această lucrare – şi care, cum spuneam, poate fi observat în stare pură numai în Grecia antică – este dat de triunghiul alcătuit din muncă, lucru şi acţiune. Să urmărim, pe scurt, fiecare dintre aceste noţiuni. Munca este, spune Hannah Arendt, acea activitate care răspunde numai şi numai nevoilor biologice imediate ale individului şi ale speciei. Aspectul pur naturalist al muncii se observă, de altfel, şi în categoriile prin care ea a fost abordată – „forţele de producţie“ ale lui Marx fiind echivalentul forţei vitale care se manifestă în procesele naturii. Ca simplă manifestare a metabolismului omului cu natura, munca nu lasă nimic durabil în urmă, fiind strîns legată de consum, care constituie, de fapt, reversul său imediat. Cît îl priveşte pe animal laborans (sclavii din Grecia antică, muncitorii din zilele noastre), acesta, fiind subiectul unei activităţi pur corporale şi iremediabil private, nu poate accede la o lume comună. Munca în echipă şi celelalte forme de socializare ale muncitorulu