ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
M-am bucurat că a plouat în scurta vacanţă în care atît de mulţi îşi puseseră speranţele că vor porni în aventură cu grătarele-n spate, cu micii şi cu berea, cu paharele de plastic, cu tacîmurile de plastic, cu hîrtiile de plastic, cu sticlele de plastic… ce urmau a rămîne pe pajişti, pe plaje, în bătaia vînturilor, valurilor… Am văzut în ploaie semnul că natura se răzbună…
ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
M-am bucurat că a plouat în scurta vacanţă în care atît de mulţi îşi puseseră speranţele că vor porni în aventură cu grătarele-n spate, cu micii şi cu berea, cu paharele de plastic, cu tacîmurile de plastic, cu hîrtiile de plastic, cu sticlele de plastic… ce urmau a rămîne pe pajişti, pe plaje, în bătaia vînturilor, valurilor… Am văzut în ploaie semnul că natura se răzbună…
Unde anume pe drum începi să îţi pierzi optimismul şi îngăduinţa? Să fie oare în urma unor întîmplări trăite sau auzite pe care, chiar dacă aţa te trage să fugi de ele, le scormoneşti, sperînd într-un adevăr care va face bine ţie şi altora, singurul adevăr pe care-l găseşti fiind, de fapt, acela că nu există adevăr sau e unul bine ascuns, sau e unul pe care nu-l doreai, iar asta te dezgustă, te deprimă, te sperie… te leagă în aţele spaimei, că nu vei putea niciodată să rezolvi ceva, să afli adevărul la care năzuieşti, că nu vei mai putea vedea niciodată decît tristeţea şi durerea, deznădejdea şi furia, mizeria, lăcomia şi frica. Să fie ştirile, bîrfele, care-ţi ajung vrînd nevrînd la urechi şi te prind fără să vrei într-o horă interminabilă în care reuşeşti să faci faţă cu succes oricărei discuţii pur şi simplu comentîndu-i pe ceilalţi?
Răul pe care-l vezi îţi inundă inima, sufletul, ochii, acaparînd-te, nelăsîndu-te să mai vezi ce e frumos şi bun, transformîndu-te în victima groazei ca acest rău să nu te atingă şi pe tine, izo
