Intamplarea sau vointa divina a facut ca in apropierea Pastelui din acest an sa dispara de langa noi mai multi creatori a caror prezenta ne dadea siguranta ca lucrurile se afla la locul lor in lume. Puteam oricand sa ii citim sau sa le privim lucrarile, ne puteam astepta sa le apara o carte, sa aiba loc un vernisaj sau sa-i vedem in adunari de breasla ori numai intamplator.
Desi scriitorii Paul Miron si Monica Lovinescu ori sculptorul Nicapetre nu erau in tara, cultura romaneasca resimtea existenta lor, ce tinea de normalitate. In schimb profesorul Dan Grigorescu si minunatii poeti Adi Cusin si Cezar Ivanescu se aflau aici, ii zaream prin librarii, ii intalneam la manifestari unde inteligenta si spiritul lor se remarcau firesc. Stiam despre ei ca sunt undeva, gandesc si scriu, ca Fanus Bailesteanu lucreaza la un nou proiect de istorie literara, ca Marcel Chirnoaga deseneaza, ca Deliu Petroiu, ultimul cerchist de la Sibiu, continua sa dialogheze cu prezentul si viitorul. Toti acestia au pierit deodata si, oricat de nemuritoare este creatia, plecarea lor lasa un gol adanc, pentru ca opera li s-a incheiat definitiv. Nu vor mai aparea poeme noi de Cezar Ivanescu, nici gravuri de Chirnoaga, nici proze semnate de Pop Simion...
Nedreptatea sau poate rostul destinului nostru de fiinte pieritoare s-a concentrat dintr-o data intr-un val de treceri ale artistilor in eternitatea in care isi cucerisera locul prin creatia lor. Ce se poate spune in asemenea imprejurare? E parca un mesaj de a lua aminte la un lucru stiut, dar prea des uitat: anume ca toti artistii sunt muritori, ca arta e lunga, iar viata nu-si compara durata cu ea. Se poate reflecta acum ca nu numai "societatea" in abstract, ci fiecare dintre noi s-ar cuveni sa aiba mai multa grija de fiinta artistului. Sa-l ocroteasca mai bine, sa-i arate stima, admiratia si caldura care sunt, pana la urma, singu
