Un vechi principiu prinde rădăcini în politica românească. El a fost aplicat de mai multe ori până acum, atunci când se prevedea o posibilă schimbare de regim. Guvernele în funcţie îşi concentrau eforturile şi atenţia spre reglarea „legală” a unor probleme sau si-tuaţii menite să îi facă pe urmaşii lor să treacă liniştiţi printr-o ţară pârjolită de hoţie şi de abuzuri făcute pe ultimii metri ai guvernării.

Evident, guvernul Tăriceanu nu putea face excepţie. Nici premierul şi nici oamenii din echipa sa nu-şi fac iluzia că se vor mai putea afla la guvernare, în capul mesei, cum s-a întâmplat în ultimii aproape patru ani. Ştiu bine că electoratul nu va fi prea blând cu ei şi că lipsa de performanţă, amatorismul şi abuzurile vot fi sancţionate în cabina de vot. În consecinţă, urgenţele pe care le are în vedere Executivul vizează aproape exclusiv căpătuirea prietenilor politici în funcţii şi sinecuri care să nu le poate fi luate de sub nas şi în clocirea de ordonanţe de guvern care să împartă ce-a mai rămas de împărţit între „noi şi ai noştri”.

Două lucruri sar în ochi în acest moment.

Primul este intenţia - nici măcar ferită, de ochii lumii - de a transfera Registrul Comerţului spre Camera de Comerţ. Până când Năstase a luat Registrul de la gura Camerei, prin 2003, dacă nu mă înşel, aceasta era unica sursă de venit a unor camere teritoriale parazitare, care se mulţumeau să toace banii, fără a produce nimic. Reglementarea le-a lipsit, practic, de obiectul muncii. În bătălia lansată de actualul şef al Camerei, liberalul Mhai Vlasov, de smulgere a Camerei din mâinile fostei conduceri, Registrul a fost prada fluturată pe la nasul Camerelor judeţene, pentru a i se acorda voturile. Se miza - chestia e de notorietate - atât pe „obligaţiile” lui Tăriceanu faţă de acţiunea liberală de la Iaşi, coordonată de Vlasov, cât şi pe legătura de rudenie a principalului s