Haig, Jeni şi Arşavir Acterian, cea mai spectaculoasă „treime a nenorocului“, cum ar fi spus Blaga, din literatura română. Sursa: Sorin Antonescu
1 /.
Cel dintâi (1904-1943), om de teatru cu studii şi relaţii regizorale extrem de promiţătoare în Germania şi Anglia, sorbit de elanurile legionare şi trimis să moară - nici nu împlinise 40 de ani - la Cotul Donului. Jeni (1916- 1958), care ar fi putut să devină o prezenţă scenică şi eseistică strălucitoare, în constelaţie cu Alice Voinescu, Alice Botez şi Clody Bertola, eşuează profesional şi sentimental şi moare în chinuri cumplite la 42 de ani, lăsându-ne doar „jurnalul unei fete greu de mulţumit“, carte de aprige combustii senzoriale şi intelectuale. Supravieţuindu-le, Arşavir, fratele mijlociu (1907-1997), a trecut şi el prin febrele legionare (chit că în toamna lui 1932 era încă disputat de ambele extreme, persuadat, adică, de Mişu Polihroniade spre paguba lui Alexandru Sahia), ceea ce avea să-l livreze din greu temniţelor comuniste (1949-1953, 1959-1964).
Din fostul secretar de redacţie de la „Vremea“ fraţilor Donescu, prieten cu toată generaţia lui Eliade, Cioran, Vulcănescu şi Comarnescu, fascinat la rându-i de Nae Ionescu, apropiat pe viaţă de Eugen Ionescu şi Emil Botta, lucrând zeci de ani la o antologie a Mirării, pentru a eşua într-o lungă şi stufoasă agonie, cu anxietăţi şi fervori metafizice sporite pitoresc de fondul coleric şi pasional, nu s-a ales decât acest „Jurnal“ (1929-1945, 1958-1990) editat acum la Humanitas, ce reuneşte întregul fond memorialistic al „leneşului năpăstuit“.
În anii ’90, ce căutam cu precădere în pagina lui erau mărturiile, portretele, scenele de grup, savuros-picante graţie sagacităţii observatorului. O puzderie de personaje cuprinse cu fină, aspră sau tandră ironie în banduliera acestui om aflat parcă permanent într-un soi de levitaţie
