Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Cannes cam intarziat

Publicat in Romania Libera, vineri 16 mai 2008 ·

A 61-a editie a Festivalului de Film de la Cannes a demarat "au ralenti": multe filme n-au fost gata la timp, iar fanii nu s-au grabit sa-si vada vedetele preferate pe covorul rosu.

"Totul e intarziat in acest an. N-am aflat pana saptamana trecuta cand va avea filmul nostru proiectia, ceea ce inseamna ca ne-am agitat ca naiba sa aranjam lucrurile – zborurile, hotelurile, petrecerea", spune producatorul unuia dintre filmele din Competitia Oficiala, citat de "The Hollywood Reporter" in prima sa editie de festival. Clint Eastwood si Wim Wenders n-aveau filmele gata cu o saptamana inainte de inceperea festivalului, iar in alte cazuri, cum e cel al filmului care inchide festivalul, "What Just Happened", de Barry Levinson, cel care a grabit lucrurile a fost protagonistul Robert De Niro, care a intervenit pe langa organizatori. Neclar e deocamdata si daca mult asteptatul "Che" al lui Steven Soderbergh, format din doua filme care fac impreuna patru ore, va fi distribuit sub forma unui singur film sau a doua filme distincte. Oricum, "Che" e unul dintre filmele cele mai ravnite in Market, ca si debutul regizoral al scenaristului Charlie Kaufmann, "Synechdoche, New York", realizat cu un buget de 20 de milioane de dolari. Gurile rele spun ca si alegerea lui "Blindness", de Fernando Meirelles, ca film de deschidere, se datoreaza faptului ca un alt film era avut in vedere, iar acesta n-a fost terminat la timp. Ipoteza justa.

Cel de-al patrulea film al brazilianului nu era nici suficient de amplu, personal, controversat sau pur si simplu valoros pentru a deschide Cannes-ul. Fernando Meirelles, lansat acum sase ani tot la Cannes cu "Orasul zeilor", ecranizeaza acum romanul omonim al lui José Saramago, in care, intr-un an neprecizat, un virus care provoaca orbirea ii reduce pe oameni la emotiile primare pentru a-i salva prin intermediul unei femei in mod

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul șefului NATO după decizia României de a dona Ucrainei un sistem Patriot

Ziare.com acum o ora
Decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot a fost salutată joi, 20 iunie, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care consideră că a fost "foarte necesară" pentru consolidarea apărării aeriene a teritor

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum o ora
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum o ora
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum o ora
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum o ora
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 32 minute
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

SUA suspendă livrările de sisteme antiaeriene Patriot către toate țările, cu o singură excepție. Lovitură uriașă pentru Putin

Ziare.com acum 2 ore
Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, au anunţat joi, 20 iunie, Statele Unite. Mai mult, livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE. Administraţia americană

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Vremea

București
acum

25°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

26°
joi

21°/28°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°