RĂZVAN EXARHU: "Mai orice plimbare prin Europa civilizată te convinge că şi roboţii pot fi trişti".

Ei pot deveni şi nervoşi când întâlnesc un comportament care nu corespunde softului pe care îl au instalat. Au un senzor care le arată că se află în faţa unei persoane care nu a urmat aceleaşi cursuri de dresaj. Din câte am observat, glumele sunt tratate cu indulgenţă, fără a fi luate foarte tare în serios, iar râsul sincer este foarte puţin apreciat. Corectitudinea execuţiei este cea mai bună metodă de a scăpa de chinul de a te gândi la ce faci. O educaţie strictă, responsabilităţi puţine şi fixe, nimic de făcut în afara rutinei zilnice sunt secretele unui mecanism la care tânjeşte ca prinţesa închisă în turn lumea noastră negricioasă şi prostdispusă. Comediile amare, compuse vizionar de Jacques Tati în anii ’60, sunt abecedarul oricărui curios care vrea să afle ce se va întâmpla probabil şi aici în anii care vin.

Imaginea Parisului vechi înghiţit rapid de metal şi sticlă, de idealurile consumeriste apatice şi snoabe, de micile delicii ale robotizării şi de emfaza cu care este asimilată modernitatea accesoriilor, se poate oricând suprapune peste harta unei idioţenii locale mereu under construction. Tendinţele sunt întotdeauna mai vechi decât par, decalajul ne ajută doar să credem mai tare în prospeţimea inevitabilului. În lumea obsedată de perfecţiunea serviciilor, tragicomedia este genul firesc. Totul e atât de bine pus la punct, totul se mişcă atât de logic, oamenii se comportă atât de corect şi nefiresc în acelaşi timp, se îmbracă atât de curăţel, vorbesc atât de civilizat. Nu conteneşti să admiri, să invidiezi această lume care pare controlată pe computer, măsura din toate, excesul practicat cu rafinament şi uşoară plictiseală. Tot ce mai lipseşte după primul contact pare justificat şi poate fi înlocuit de abundenţă, de lumină, confort şi h